La Biserica cu hramul SfântulSpiridon din Comănești, protopopiatul Moinești, a avut loc sâmbătă, 11 mai, cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Adunarea pe țară a tineretului Oastei Domnului, având ca temă „Tineretul în misiunea Oastei Domnului”.
În prima parte a zilei s-a oficiat Sfânta Liturghie de către PS Părinte Ioachim, alături de un sobor de preoți și diaconi și un numărr impresionant de credincioși veniți să se bucure de marea sărbătoare, a rostit un cuvânt de învățătură părintele profesor Dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, după care PS Ioachim Băcăuanul a binecuvântat desfăşurarea lucrărilor Adunării.
În a doua parte a zilei s-a plecat în procesiune spre biserica Sf. Constantin și Elena din Comănești, unde s-a oficiat o slujba de Te Deum. Apoi a urmat prezentarea lucrărilor tinerilor Oastei Domnului, la sala de sport a Școlii Generale „Liviu Rebreanu”. programul începând cu o piesă de teatru religioasă pusă în scenă de tinerii studenți ai Oastei Domnului de la Sibiu şi cu un scurt program duhovnicesc în limbaj mimico-gestual al unui grup de tineri surdo-muţi de la Piteşti.