Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău, au desfăşurat în săptămâna 18-22 decembrie 2017 Programul „Școala altfel” şi Programul social eparhial „Fii dar din Darul lui Dumnezeu”, întâlnirea din preajma Praznicului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos devenind deja o tradiție.
Elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan”, coordonaţi de către doamna director Huţuţui Luminiţa au aşteptat cu nerăbdare această perioadă în care orele de curs obișnuite au fost înlocuite cu activități importante în dezvoltarea lor intelectuală, spirituală şi emoţională, implicându-se împreună cu cadrele lor didactice în frumoase şi numeroase activități extrașcolare.
În cadrul Programului „Școala altfel”, elevi din diferite clase, îndrumaţi şi însoţiţi de către de domnii profesori Alistar Didi şi Pădurariu Bogdan şi de către doamnele profesoare Cîrlan Mirela-Nela, Ghiciuşcă Cristina, şi Bostan Mihaela, au vizitat biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău mai multe zile la rând, pentru a se bucura împreună cu părintele paroh Aurel Cîrlan şi preoţii slujitori Marian Gliga şi Flavius-Mihai Balaban, de momentele frumoase pe care le aduc rugăciunile, colindele, Spovedania şi Împărtăşănia în viaţa fiecărui creştin care se pregăteşte să-L primească pe Pruncul Iisus.
Tot în această săptămână s-a derulat cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim programul social eparhial implementat în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului – „Fii dar din Darul lui Dumnezeu” – elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” pregătind 150 de cadouri, alimente şi dulciuri, beneficiarii fiind copiii din cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec” din Roman.
Părintele paroh Aurel Cîrlan a mulțumit tuturor celor care s-au implicat cu atâta dăruire în aceste proiecte, profesori şi elevi, menţionând că Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este o sărbătoarea a comuniunii, a speranţei şi a bucuriei, a cadourilor materiale, dar mai ales a darurilor spirituale.
(Pr. Flavius Balaban)