Activitate cu tinerii în Parohia Asău

Cu binecuvântare Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacaului, elevii Școlii Gimnaziale Asău au început seria activităților catehetice și culturale din cadrul Proiectului „Școala din Naosul Bisericii”, inițiat de prof. Teriș Răzvan Cosmin, în parteneriat cu Parohia Asău, sub găzduirea părintelui paroh Paraschiv Banciu.

 

Prima întâlnire a avut loc vineri, 4 martie 2022, la biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Asău, și a avut ca temă „Importanța și sensul rugăciunii pentru cei adormiți”.

Invitatul special al întâlnirii cu copiii a fost părintele Petrică Avraam, care a explicat pe baza unor temeiuri scripturistice motivele pomenirii celor adormiți și rânduielile săvârșite pentru ei. La rândul lui, domnul profesor Răzvan Teriș le-a vorbit celor prezenți despre Viața ca Dar al lui Dumnezeu.

Activitatea s-a încheiat cu o aplicație practică - vizionarea unui film despre păstrarea vie a memoriei față de cei adormiți prin rugăciune.