Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 24 martie 2026, la Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” din Sascut s-a desfășurat o activitate catehetică dedicată tinerilor, în cadrul manifestărilor prilejuite de Luna pentru Viață.
Evenimentul a avut loc la inițiativa părintelui protopop Alexandru Grigoraș, în colaborare cu conducerea unității de învățământ, reprezentată de domnul director Alin Paris, precum și cu Sectorul Cultural al Eparhiei, prin Biroul de Catehizare. Cateheza a fost susținută de părintele inspector eparhial Constantin Popovici, însoțit de părintele inspector eparhial Vlad Țuțurlan, fiind prezentată tema „Apărarea vieții: perspective teologice și medicale asupra avortului”, într-o manieră echilibrată și adaptată vârstei participanților.
Elevii liceului, organizați în două grupe, au avut ocazia să participe la o întâlnire interactivă în cadrul căreia au înțeles mai bine valoarea vieții ca dar de la Dumnezeu. În cadrul prezentării au fost abordate atât aspecte teologice, cât și informații de ordin medical și social, fiind evidențiate importanța prevenirii avortului, principalele cauze care pot conduce la astfel de situații, precum și date statistice relevante la nivel mondial și național. Totodată, a fost subliniat modul în care Biserica, dar și mediul medical, abordează această problematică, oferind sprijin și îndrumare.
Activitatea s-a desfășurat într-un cadru deschis dialogului, elevii adresând întrebări la care au primit răspunsuri clare și folositoare, menite să îi ajute în formarea unor convingeri sănătoase și asumate.
La această întâlnire au fost prezenți, din partea Protoieriei Sascut, părintele Liviu Huean – secretar, părintele Ștefan Cerbu – referent, precum și părintele arhimandrit Iustinian Budescu, care au coordonat activitatea.
Evenimentul se înscrie în seria demersurilor educative dedicate Lunii pentru Viață, evidențiind buna colaborare dintre Biserică și școală și preocuparea comună pentru formarea tinerilor în spiritul respectului față de viață și al valorilor creștine.