În Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman au răsunat astăzi, 1 august, frumoasele cântări religioase, precum și cele patriotice românești, în interpretarea unui grup de 19 copii și patru profesori, sosiți, de dincolo de Prut, de la Liceul Măgdăcești (Raionul Criuleni), pentru prima oară în inima Eparhiei Romanului și Bacăului.
Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, i-a întâmpinat pe pelerinii din Republica Moldova, felicitând-i pentru miniconcertul oferit, adresându-le și un cuvânt de învățătură.
Tinerii moldoveni au ajuns aici grație unui amplu proiect, organizat sub forma unei tabere de vară, ce se derulează sub genericul ”Acasă la Noi”, de către Colegiul Național ”Roman Vodă”, ”Asociația Mușatinii” din Roman și Asociația ”ASTRA” din Iași.