Am participat cu mare bucurie la oficierea slujbei săvârșite în fața Catedralei voievodale din Roman. Negrăită revărsare de binecuvântări cerești peste un pământean, care căuta din pruncie calea către Cel ce este Viața, Adevărul și Bucuria noastră.

            După 20 de ani de la încheierea studiilor teologice, Ilie Giosanu, provenit din Stănița călugărilor râvnitori și a monahiilor evlavioase, a hotărât să aleagă liniștea filocalică spre care râvnise cu devoțiune încă din copilărie, înainte de cursurile seminariale, ca novice în Sihăstria marilor cuvioși, lângă marii părinți duhovnicești care i-au insuflat dragostea de cele sfinte.

            Fiecare dintre noi poartă în traista vieții doruri de cuminecare cu înălțimile Cerului, dar și propriile neputințe. La vârsta tinereților mai ales, o puternică luptă se poartă între virtuți și țărâna din noi, un război nevăzut dintru care nu poți ieși învingător decât cu ajutorul și marea milostivire a lui Dumnezeu.

Acum, la împlinirea a 15 ani de slujire arhierească și 25 de când l-am cunoscut pe vlădica Ioachim, pot afirma că a fost și rămâne un bărbat al luptelor duhovnicești și un om cum nu sunt mulți. În general folosim cuvinte convenționale când vorbim despre alții, elogioase, fie că sunt sincere sau nu. Uneori oamenii chiar le merită, iar noi avem de învățat privind la felul lor de a fi și viețui în Hristos, Domnul nostru.

În anul 1990, la începutul lunii iulie, am fost chemat să slujesc ca ierodiacon în „Maica Bisericilor” din Moldova, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Între diaconii Catedralei se afla și părintele arhidiacon Ioachim Giosanu, care venise de la Mănăstirea Bistrița și slujea la Iași de patru sau cinci ani. L-am remarcat din primele ceasuri petrecute acolo. Era pașnic, atent, binevoitor. Întregul sobor al Catedralei era întru totul supus și ascultător mitropolitului locului, tânărul profesor de Teologie, Daniel Ciobotea și bineînțeles, la un alt nivel, Marelui Eclesiarh, arhim. Partenie Apetrei.

Slujbele din Catedrala Moldovei aveau un farmec și o strălucire aparte. La acestea contribuia, cu măsura lui(,) și arhidiaconul Ioachim Giosanu.

Am slujit împreună, însoțindu-l pe mitropolitul Moldovei și Bucovinei aproape la toate slujbele, până când ierarhul a hotărât ca părintele Ioachim să fie hirotonit ieromonah, înainte de plecarea la bursa din Franța, oferită cu mărinimie de chiriarhul de la Iași.

Hirotonia în treapta Preoției a fost săvârșită la Mănăstirea Văratec, în ziua de 30 decembrie 1990.

Mitropolitul Daniel a slujit într-un sobor ales de preoți și diaconi, dintre care amintesc pe Arhimandritul Bartolomeu Anania, viitorul Arhiepiscop și Mitropolit, Arhimandritul Dr. Irineu Cheorbeja, starețul Mănăstirii Neamț, Arhim. Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria și preoții slujitori de la Mănăstirea Văratec. Biserica mănăstirii era neîncăpătoare. Pe lângă viețuitoarele locașului se aflau mulți credincioși veniți la slujba de duminică. Printre ei se aflau ministrul Adrian Năstase cu familia și Prefectul de Iași, prof. Dr. Dan Gâlea.

Mitropolitul a slujit cu atenție și emoție, felicitându-l la momentul potrivit pe arhidiaconul care l-a însoțit jumătate de an în slujirea liturgică de pe cuprinsul eparhiei. La finalul slujbei am primit hirotesia întru arhidiacon, în locul părintelui Ioachim, devenit ieromonah, iar după alte câteva zile protosinghel.

În ziua pomenirii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul părintele Ioachim a plecat spre Paris, unde avea să rămână până la revenirea în țară din 1 mai 2000, când a fost hirotonit arhiereu.

Între darurile și lumina întâlnite în persoana arhidiaconului, arhimandritului și arhiereului Ioachim Giosanu am observat ascultarea, perseverența, bunătatea, îndelunga răbdare, facerea de bine, credincioșia, împotriva cărora, după cum spunea Apostolul Neamurilor, nu este lege, adică legea nu operează.

În perioada șederii la Iași a fost ascultător și smerit, opunând răbdarea și smerenia atitudinii acribioase și aspre a temutului Mare Eclesiarh.

A fost perioada împletită cu slujbele zilnice la care prezența era obligatorie, dar și cu preocupări cărturărești ori de cancelarie, atât de necesare teologilor și mai cu seamă monahilor din administrație. Între anii 1985-1990 arhidiaconul Ioachim Giosanu a participat la numeroase slujbe arhierești săvârșite în Catedrala mitropolitană dar și la mănăstirile sau parohiile eparhiei, cu Patriarhul Teoctist (atunci și Locțiitor de Mitropolit al Moldovei și Sucevei), cu Episcopul-vicar Pimen Suceveanul și cu noul Mitropolit al Moldovei, Daniel Ciobotea.

În Franța, părintele Ioachim a aprofundat cunoștințele teologice, dar a și „zidit sufletește” pe mulți dintre cei întâlniți în acea perioadă. A înființat o mănăstire românească nu prea departe de Paris, la Rosiers, a slujit în câteva comunități ortodoxe, nu doar românești, și s-a apropiat sufletește de Arhiepiscopul emerit român Adrian Hrițcu, alinându-i suferințele și pribegia.

În noua ascultare de arhiereu, începând cu luna mai 2000, vlădica Ioachim a lucrat împreună cu Episcopul Eftimie (arhiepiscop din anul 2009) pentru Eparhia Romanului, devenită între timp Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Este de prisos să amintim că tot ce s-a realizat în ultimii 15 ani poartă pecetea strădaniei și dragostei lui. La Centrul Eparhial, în multe mănăstiri, parohii și instituții ale Eparhiei se văd semnele înnoirilor și ale bunei chivernisiri.

Legătura cu Sfânta Liturghie și slujbele bisericești se revelează în cuvântul de învățătură rostit cu atâtea prilejuri, dar și în slovele așezate pe hârtie și închinate sfinților recent canonizați de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Darul poeziei, specific oamenilor sensibili, este un alt talant pe care l-a primit vlădica Ioachim de la Dăruitorul a toate.

Între sfinții cu slujbele alcătuite prin osteneala sa, Cuvioasa Parascheva ocupă un loc predilect pentru faptul că a slujit-o ca diacon la Iași, înțelegând taina și puterea rugăciunilor ei, dar și în Catedrala Eparhiei Romanului, ocrotită de mult milostiva sfântă, cu aproape un veac înainte ca moaștele ei să fie aduse în capitala Moldovei prin strădania marelui domn al Moldovei, Vasile Lupu.

Cooptat și apreciat de către ierarhii liturgiști și teologi ai Sfântului Sinod, vlădica Ioachim a alcătuit, aidoma imnografilor din trecute vremuri, cuvinte de cinstire închinate lui Dumnezeu și sfinților bineplăcuți Lui.

Aceeași atenție și preocupare s-a îndreptat și înspre lumea călugărilor, a celor din Sihăstria inimii sale, ori de la Văratec, unde s-au închinoviat multe rudenii apropiate (sora, bunica, mătuși, verișoare) sau în alte locuri ale Moldovei, cu monahii de acum și de altădată. Uneori a scris despre aceștia cuvinte frumoase, asemeni celor din Pateric sau Lavsaicon, continuând tradiția imnografilor și a biografilor care au văzut realitatea contemporană în lumina trăirilor și a bunătății inimii lor.

Am fost nevoit să remarc în decursul unui sfert de veac că părintele Ioachim n-a răsplătit răul cu rău, ci s-a străduit să înmulțească binele, făcându-se tuturor toate, ca măcar pe unii să-i dobândească.

În virtutea celor învățate din cuvintele Mântuitorului păstrate în paginile Scripturilor, vlădica Ioachim a făcut multora bine, cu fapta și cuvântul, realizându-le pe acestea în discreția cerută de Domnul vieții veșnice. Această discreție s-a putut observa mai ales în anii când s-a așezat, cuviincios și răbdător, în spatele altora, lucrând fără să iasă în evidență, scriind și nesemnând, răbdând până la capăt, cum îi șade bine unui monah care nu-și uită îndatoririle.

Odată cu trecerea anilor s-au înmulțit și darurile. Arhiepiscopul de astăzi al Romanului și Bacăului a păstrat dragostea pentru cele sfinte și rânduiala cea bună pentru slujirea Bisericii. Înconjurat de responsabilități și cereri care se adaugă permanent, vlădica Ioachim prețuiește vremea și se apleacă cu aceeași bucurie deasupra Ceaslovului ca și deasupra unei pagini albe care așteaptă podoaba și măiestria condeiului inspirat.

Mărturisesc că Arhiepiscopul Ioachim are darul neuitării și al prieteniei, al bucuriilor de taină și al lucrării sub aripa îngerului. Când toate se petrec într-o asemenea manieră, ele conferă fericitului stăpân lumină dintr-o lumină lină, neînserată, dar și bucurie care nu se irosește asemeni celor trecătoare.

Îi doresc Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim puteri sporite și timp să le rânduiască pe toate, inspirație și dulce glăsuire, bogăție a sufletului, îngăduință și iubire pentru cei din preajmă, cum s-a străduit să lucreze mereu.

† Timotei Prahoveanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

(Las Vegas și Detroit, S.U.A.

26-27 aprilie 2015)