Ziua Unirii Principatelor sărbătorită prin punerea pietrei de temelie a Așezământului Social Cultural "Sf. Voievod Ștefan cel Mare" în Parohia Stănișești, Protopopiatul Sascut

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, astăzi, 24 ianuarie 2023, când prăznuim Unirea Principatelor Române, în satul Tomozia, Parohia Stănișești, preoți și credincioși, fii ai neamului românesc au adus cinstire eroilor neamului din toate timpurile și din toate locurile, care prin jertfa lor au făcut posibilă unirea într-o singură țară românească de o credință creștină dreptslăvitoare și având aceeași limbă și cultură.

Astfel, sărbătoatea a început dis de dimineață, când, la invitația părintelui paroh Gheorghiță Codrin, preoții parohiilor învecinate, care formează Cercul Pastoral nr. 5, sub protia părintelui Alexandru Grigoraș, Protopop al Protopopiatului Sascut, au săvârșit Slujba Utreniei, Sfânta Liturghie, Slujba de Tedeum precum și Slujba de sfințire a locului unde va fi contruit un nou Așezământ Social Cultural pus sub ocrotirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, care, conform unei legende locale, s-a odihnit împreună cu oastea sa în preajma acestui loc la umbra stejarilor fiind găzduit și adăpat de sătenii care l-au primit cu bucurie.

În cuvântul de învățătură, părintele protoiereu a evidențiat importanța zilei de astăzi în raport cu planul de mântuire al lui Dumnezeu, care a ascultat rugăciunile înaintașilor noștri și a îngăduit prin faptele mărețe ale lor ca neamul nostru să se unească într-o singură țară, această unire teritorială fiind urmarea unității de credință, de limbă și de cultură a românilor din toate provinciile românești. Astfel, și noi suntem datori să nu uităm jertfa lor și să ne facem vrednici urmași ai pildei lor lăsând copiilor noștri o țară, o credință dreptslăvitoare, o limbă și o unitate într-un cuget de a le păstra pe acestea nealterate de vitregiile vremurilor pe care le trăim.

Totodată părintele protopop a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, precum și cuvântul său de felicitare pentru părintele paroh dimpreună cu enoriașii și binefăcătorii acestei biserici, care în unire și într-un cuget au pus hotarârea cea bună de a zidi un loc de odihnă trupească și sufletească tuturor celor care vor trece pragul acestei comunități.

La rândul său, părintele paroh, a adresat cuvânt de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu, a arătat recunoștință pentru purtarea de grijă a ierarhului locului față de păstoriții săi din această comunitate, a mulțumit părintelui protopop și preoților slujitori pentru dragostea de a sluji împreună în această binecuvântată zi, precum și tuturor celor care au contribuit și o vor mai face la zidirea acestui așezământ precum și la lucrările de restaurare a bisericii monument istoric care se vor face în următorii ani.

Finalul bucuriei sărbătorii a fost încununat de glasurile frumoase a copiilor prezenți care au dat glas poeziilor și cântecelor patriotice care au evocat pe cei care au fost comemorați cu ocazia acestei importante zi naționale.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!