Marți, 19 septembrie 2023, la sediul Protopopiatului Bacău a avut loc întâlnirea corespondenților media din cele cinci protoierii ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Întrunirea a fost prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, alături de membri ai aparatului administrativ și al sectorului cultural de la Centrul eparhial din Roman.
Cei 15 preoți prezenți au putut afla în cadrul acestei întâlniri, prin intermediul doamnei Mioara Ignat, inspector al Sectorului Cultural și redactor șef al Editurii Filocalia, despre modul corect de redactare a unei știri, cât și despre normele și cerințele unui jurnalism religios de calitate. În prezentarea sa, doamna inspector Mioara a subliniat aspecte care fac referire la subiectele de interes, frecvența publicării unui articol, precum și elementele importante care trebuie vizate în redactarea unei știri.
A doua parte a întâlnirii a fost formată dintr-o sesiune benefică de întrebări și răspunsuri prin care preoții au putut expune problemele cu care se confruntă în teritoriu, cu privire la acest aspect, membrii centrului eparhial prezenți aducând lămuriri în acest sens.
În finalul întâlnirii, ierarhul a apreciat munca tuturor celor care cu timp și fără timp se străduiesc în transmiterea informațiilor de bine și a îndemnat pe toți cei prezenți la a concretiza cuvântul, logosul, în scriere.
(Pr. Răzvan-Dimitrie Radu)