Cuvânt și cântare pentru bătrânii din Parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” IAZ

Duminică, 28 ianuarie 2024, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în duminica a XIV-a după Rusalii, la Biserica ,,Nașterea Maicii Domnului” IAZ, a avut loc un eveniment deosebit. 

 

 

Domnișoara Mădălina Petrache, profesoară de muzică dar și coordonatoarea grupului vocal ,,Florile Siretului”-Bacău, a fost invitata părintelui paroh Bogdan-Dumitru Cărare care, în contextual ,,Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, și a împlinirii a 165 de ani de la Mica Unire – Moldova și Tara Românească sub conducerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza , a organizat un mini concert de cântări patriotice și pricesne. 

În cuvântul de final, părintele paroh, a mulțumit celor prezenți dar și celor care au ajutat la buna desfășurare a acestei activități.

La sfarsitul acestui program, cei prezenti s-au bucurat de o gustare dulce, fructe și ceai cald.